Timișoara 2023. Un an cât un moment: memorabil și irepetabil
Artă ce conectează comunități, idei care deschid lumea, spectacole memorabile, vizitatori din Europa întreagă. Trăim împreună un an irepetabil: cel în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, cu miile de evenimente, de o diversitate nemaiîntâlnită, într-un ritm fără precedent.
Aceste mii de evenimente există pentru că oamenii incredibili ai sectorului cultural muncesc enorm pentru ele, cu o perseverență ce spune multe despre spiritul acestui oraș. Ne inspiră și ne onorează să le susținem proiectele, convinși că multe dintre acestea vor rămâne în viața orașului, ca moștenire a Capitalei Europene a Culturii.
Doar în cursul acestui an, cu o alocare istorică de peste 50 milioane lei, Municipiul Timișoara a susținut masiv, prin Centrul de Proiecte, implementarea programului cultural Timișoara 2023. În plus, cu un buget total de peste 33 milioane lei, alocați de Ministerul Culturii, am lansat programe de finanțare pentru proiecte noi, care au venit să îmbogățească programul Timișoara 2023.
Pe lângă sprijinul consistent și stabil către organizații, am înțeles că pentru creatori este necesar și un mecanism de sprijin direct. Astfel s-a născut programul Energie! Burse de creație. În primele 2 ediții ale programului, 97 de bursieri artiști și jurnaliști culturali s-au bucurat de oportunitatea de crea în contextul unic al Capitalei Europeană a Culturii.
Punem și noi umărul, cu toate energiile echipei Centrului de Proiecte, și la trei componente majore ale programului: Deschiderea Timișoara 2023, apoi Timișoara 2023. Celebrarea orașului, în această toamnă, precum și Închiderea Timișoara 2023, la finele anului, finanțate de Municipiul Timișoara, coordonate și organizate de Centrul de Proiecte. Deschiderea Timișoara 2023, în februarie, marea sărbătoare care a dat startul acestui an senzațional, a adunat în Piața Unirii peste 17.000 de oameni (citește raportul Deschiderii Timișoara 2023). Hai să ne revedem, și mai mulți, la Timișoara 2023. Celebrarea orașului, de-a lungul malului Begăi, în 6-8 octombrie. Acum e momentul să îți chemi la Timișoara toți prietenii.
Străzile, piețele, malurile Begăi – tot orașul e deschis culturii. Pentru Timișoara 2023 și anii ce urmează, Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, a deschis spre comunitățile creative ale orașului o serie de spații extrem de ofertante: Muzeul Corneliu Mikloși, Palatul Ștefania, corpul de est al Bastionului Maria Theresia și altele. Deschis în toamna trecută, Cinema Victoria a devenit și el un reper îndrăgit pe harta culturală a orașului, iar în această toamnă vom inaugura și Cinema Timiș. De la spații neconvenționale la clădiri istorice și foste clădiri industriale, aceste #SpațiiPentruComunitate au devenit rapid gazde bune pentru expoziții, proiecții, dezbateri, lansări de carte, spectacole diverse.
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara există din 2021, ca instituție publică în subordinea Consiliului Local. Sunt 2 ani intenși de când suntem în serviciul timișorenilor și suntem cu atât mai mândri cu cât avem șansa de a o face în anul în care Timișoara e Capitală Europeană a Culturii.
Îți dorim să te bucuri din plin de lunile rămase din Timișoara 2023. Sperăm că aceste luni îți vor oferi întâlniri neașteptate – cu arta, cu ideile, cu Timișoara văzută într-o lumină nouă: a ta.
Cine, dacă nu Timișoara, e prima în a celebra libertatea de gândire prin dezbateri care deschid minți și punți de colaborare? Unde, dacă nu la Timișoara, e la ea acasă arta care te intrigă, arta care experimentează? Cine e primul, dacă nu tu, în a sărbători diversitatea celui de lângă tine, vecin vechi sau nou-venit?
Cu bucurie, din inima Timișoara 2023,
Alexandra Rigler
Directoarea Centrului de Proiecte Timișoara