Program
oct.

8

10:00
oct.

8

11:00
  • Atelier

Apa, element cheie în univers

Program
Duminică, 10:00-11:00
Acces pe bază de înscriere

Activitatea este dedicată copiilor din ciclul primar. Aceștia vor descoperi misterele apei prin experimente, discuții ghidate și activități practice. Atelierul va fi ghidat de Bianca Boroș, mentor Ştiinţescu.

Activitatea este organizată în cadrul proiectului STEAM la puterea inEDU” finanțat în programul Științescu Timișoara. Proiectul STEAM la puterea inEDU” creează contexte educaționale incluzive și colaborative care să contribuie la familiarizarea, accesibilizarea și dezvoltarea domeniilor STEAM în rândul copiilor, tinerilor și cadrelor didactice din județul Timiș.

Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundația Comunitară Timişoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi Fundația Bosch România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România (FFCR).

Alte evenimente

Descoperă tot programul