Program
oct.

7

10:00
oct.

8

17:00
  • Sport

Competiție de mini-handbal

Parcul Central
Platforma din fața Monumentului Ostașului Necunoscu
Organizator
Asociația Academia de Handbal Timișoara și Sport Club Municipal Timișoara
Co-organizator
Centrul de Proiecte Timișoara
Program
Sâmbătă și Duminică, 10:00-17:00
Acces gratuit

În perioada 7-8 octombrie 2023, între orele 10:00-17:00, în Parcul Central, în fața Monumentului Ostașului Necunoscut, opt echipe de copii născuți în 2013-2014 și mai mici se vor întrece într-un turneu de mini-handbal.

Competiția se adresează copiilor născuți în 2013-2014 și mai mici, în sistem de joc tip campionat, fără scor. Se va juca pe teren redus, 20 x 15 m. Pe teren vor fi 4 jucători plus 1 portar, iar meciurilor vor avea 2 reprize a câte 10 minute.

Participanții vor primi la start un kit care conține o sacoșă, tricou, băuturi de hidratare și batoane energetice. Membrii echipelor câștigătoare vor primi medalii.

Turneul va fi deschis de un meci demonstrativ al juniorilor din cadrul clubului SCM Politehnica Timișoara, după care, de la ora 11:00, băieții vor deschide turneul cu meciul SCM Politehnica Timișoara – Liceul cu Program Sportiv Banatul.

Duminică vor intra în competiție echipele de fete, de la ora 10:00, cu meciul dintre Liceul cu Program Sportiv Banatul și AHCS Cîtu Timișoara.

Program

7 octombrie 2023 | Masculin

  • 10:00 – Meci demonstrativ al juniorilor de la SCM Politehnica Timișoara
  • 11:00 – Meci SCM Politehnica Timișoara – Liceul cu Program Sportiv Banatul
  • 11:50 – Meci CSC Moșnița Nouă – CS Avântul Periam
  • 12:40 – Meci Liceul cu Program Sportiv Banatul – CS Avântul Periam
  • 13:30 – Majorete Mini-Mini Reflex
  • 14:00 – Meci SCM Politehnica Timișoara – CSC Moșnița Nouă
  • 14:50 – Meci CSC Moșnița Nouă – Liceul cu Program Sportiv Banatul
  • 15:40 – Meci CS Avântul Periam – SCM Politehnica Timișoara
  • 16:30-17:00 – Festivitatea de premiere

8 octombrie 2023 | Feminin

  • 10:00 – Meci Liceul cu Program Sportiv Banatul – AHCS Cîtu Timișoara
  • 10:50 – Meci CSC Millenium Giarmata – ACS Dominicii Moșnița Nouă
  • 11:40 – Meci AHCS Cîtu Timișoara – ACS Dominicii Moșnița Nouă
  • 12:30 – Majorete Mini-Mini Reflex
  • 13:00 – Meci Liceul cu Program Sportiv Banatul – CSC Millenium Giarmata
  • 13:50 – CSC Millenium Giarmata – AHCS Cîtu Timișoara
  • 14:40 – Meci ACS Dominicii Moșnița Nouă – Liceul cu Program Sportiv Banatul
  • 15:30-16:00 – Festivitatea de premiere
Finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Alte evenimente

Descoperă tot programul