Știri

#CelebrareaOrașului: recomandări pentru duminică, 8 octombrie

8 octombrie 2023
Teodora Borghoff și Cosmina Goagea, din Echipa Curatorială Timișoara 2023, îți fac câteva propuneri pentru cea de-a treia zi din programul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”.

[Sursa foto sus: Ecluze pe Bega]

Duminică dimineață, copiii din ciclul primar sunt așteptați la atelierul Apa, element cheie în univers, ghidat de Bianca Boroș, mentor Ştiinţescu. Apoi mergeți cu toții, în familie, să vedeți filmul documentar Circumeuropa – Primul pas, care prezintă prima parte a primei expediții fluvio-maritime a unui echipaj românesc în jurul Europei. Veți putea să îi cunoașteți și pe membrii echipajului.

Spre după-masă, te poți alătura unuia dintre tururile ghidate din program. Turul ghidat de către scriitoarea Adriana Babeți, Apele ascunse, îți va spune povestea puțin cunoscută a rețelei de canale și mlaștini pe care s-a ridicat Timișoara, precum și a digurilor, ecluzelor, canalelor de transport industrial – și care, în bună măsură, azi nu se mai văd.

 

 

[Tur ghidat cu Adriana Babeți | Sursa foto: UVT]

 

Cartierul Iosefin a fost unul prosper, cu o bogată viață economică legată de portul de pe Canalul Bega, de șirul de fabrici construite de-a lungul râului, precum și de traficul feroviar intens datorat amplasării aici a gării principale a orașului. Hai într-un tur ghidat prin Iosefin!

Râul care străbate orașul este o resursă fantastică de transformare urbană și, totodată, un martor tăcut al tuturor schimbărilor petrecute de-a lungul timpului. Ia-ți bicicleta și hai să îl vezi mai îndeaproape (și să îl apreciezi mai mult), în turul ghidat Orașul și apa – Malurile canalului Bega.

Iar pentru o experiență altfel, la Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital te poți plimba virtual pe străzile Timișoarei și poți afla detalii despre cele mai cunoscute monumente ale orașului, cu ajutorul tehnologiilor XR (eXtended Reality / realitate extinsă).

 


[Explorează Timișoara cu alți ochi, cu ajutorul realității virtuale | Sursa foto: Spotlight Heritage]

 

E foarte probabil ca unele dintre clădirile tale preferate din Timișoara – Palatul Brück din Unirii, Palatul Ștefania din Traian, Palatul Ernő Neuhausz din Piața Victoriei și atâtea altele – să fie proiectate de un anume arhitect remarcabil: Székely László. Acum e momentul să afli mai multe despre el, prin intermediul expoziției Timișoara în viziunea arhitectului-șef Székely László.

Apropo, ai văzut deja detaliile clădirilor minunate din Piața Victoriei de sus, din pepiniera verticală? I-ai observat schimbările, prin trecerea anotimpurilor? Ce zici, de această dată, de o experiență imersivă în lumea plantelor și a tehnologiei: instalația PRIN Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara.

Și, dacă tot ești deschis la experiențe inedite, îți propunem ceva între joc, explorare urbană și teatru imersiv, adică un spectacol care te implică și pe tine, spectatorul. Dacă ți-am stârnit curiozitatea, mergi neapărat la Orașul Paralel – Jocul din Iosefin. Drumul către celălalt Tu.

La FABER, cu mixul consacrat de muzică alternativă, viniluri de colecție și creatori locali, Launmomentdat în curte revine, de data aceasta cu o notă de world music: de la disco indonezian, la pulsul Africii și magia sunetelor orientale din Yemen.

 

[Launmomentdat în curte | Credit foto: Andrei Infinit]

Tot la FABER găsești și expoziția Semnalizatoare – Designul nu este un Panou de Bord, care îți vorbește despre principala forță economică a Timișoarei – industria, reflectată de lucrări realizate prin colaborări între cercetători ai Universității Politehnica Timișoara și designeri români și internaționali.

Revoluția BioArt, expoziția Annei Dumitriu, deschide o zonă a curiozității și a dialogului, la întâlnirea dintre știință și artă. Vei găsi acolo o grădină digitală dinamică, în care plante și ciuperci virtuale cresc și interacționează unele cu altele.

Tot la granița dintre artă și știință te va întâmpina și expoziția EB_Lab, o interpretare artistică a cercetărilor realizate de echipa Ecluze pe Bega. Această expoziție-laborator te încurajează să cercetezi ecosistemul Canalului Bega, de la scara macro a teritoriului până la cea microscopică a organismelor acvatice.


[Expoziția EB_Lab | Credit foto: Marin Raica]

 

Spre seară, ia malurile Begăi la pas și fă circuitul instalațiilor de lumină din cadrul Lights On – The Night-Art Festival – te vor imersa într-o atmosferă magică. Apoi, dacă ești atras de muzica experimentală și de explorările audio-vizuale, Festivalul SIMULTAN te așteaptă cu performance-uri live incitante, proiecții de artă video, expoziții, conferințe și ateliere, într-unul dintre cele mai interesate spații ale Timișoarei: MX –Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”.

Și nu uita: pe Bega, în Uszoda și de acolo, în amonte și în aval, se aude ska și hip-hop, jazz, muzică simfonică, folk, rock, electro, la „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”. Duminică, 8 octombrie, pe scena din Uszoda urcă Domino (19:00) și Dubioza Kolektiv (20:45). În Anturaj îi auzi pe Bruno and the Blues, Ioan Popovici și Toulouse Lautrec. La D’arc pe Mal se aud B.A.U. și Doctorul Sinteză. Nu uita nici de Timișoara Jazz Festival, concertul Nils Petter Molvaer / Airelle Besson e de neratat pentru iubitorii genului.

Acestea sunt doar câteva dintre momentele primei zile din „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, dar îți recomandăm cu căldură să explorezi cât mai mult din PROGRAMUL COMPLET.

Ne vedem pe Bega!

 

______________

Evenimentul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” este finanțat de Municipiul Timișoara și coordonat și organizat de Centrul de Proiecte. Evenimentele finanțate de către alte instituții partenere sunt semnalizate ca atare în program.

Parteneri „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”: Decathlon, Mewi